Sfaturi pentru clienții aflați la prima închiriere a autorulotei NOMAD

by Wolf Marketing
Inchiriere Autorulote

1. Hotărăște-te asupra gamei care ți se potrivește. În flota Nomad există diferite game de autorulote, în funcție de preferințele clienților. Poți alege între autorulote family, de dimensiuni mari, cu spațiu de depozitare generos, sau poți alege varianta compact – un campervan, mult mai accesibil la preț.



Gama Compact
Gama Family

2. Plănuiește-ți traseul. Plănuiește etape relaxante de șofat, preferabil mai scurte decât prea lungi! Este foarte bine să îți plănuiești primele etape foarte exact, astfel ai timp să te obișnuiești cu acest nou vehicul și în plus ajungi fără nici un stres la destinație, alegi locul de campare relaxat și te poți bucura de restul zilei.

Asigură-te că ajungi în camping cât mai este lumină, astfel vei putea vedea eventuale obstacole în timpul parcării autorulotei (de exemplu crengi, stații de curent etc.). În plus, la majoritatea campingurilor recepția funcționează până la orele 20.00 – 21.00.

Plănuiești să stai off camping? Dacă te gândești totuși să campezi off camping, îți recomandăm să verifici legislația țărilor vizitate cu privire la camparea sălbatică (în locuri neamenajate special). Unele țări nu sunt la fel de tolerante ca altele în această privință. Nu deversa niciodată în alte locuri decât cele amenajate în acest scop !

3. Stabilește-ți bugetul de vacanță. Pe lângă costul închirierii autorulotei NOMAD, trebuie luate în considerare și cheltuieli cum ar fi: motorină, viniete, alte taxe de drum, camparea în campinguri, costuri pentru folosirea utilităților în camping (chiar daca nu se campeaza in camping)- de exemplu deversare, schimbul buteliilor de gaz în cazul în care acestea se consumă,etc. De asemenea sunt de luat in calcul bilete de intrare la obiectivele vizitate, asigurări personale de călătorie (cum este cea de sănătate) etc.

4. Raționalizează resursele.  Autorulota iți oferă autonomie maxim 4 zile, în funcție de cât de bine îți adaptezi stilul de viață la unul economic și eficient. Economisirea apei, curentului și gazului va trebui să devină un mod de viață în autorulotă.

5. Distrează-te! La cătătoriile cu autorulota se adeverește că Drumul reprezintă călătoria!

0 comment
0

You may also like

Leave a Comment

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More